Galeria Personala Luciana Toma |
||||||
|
| ||||||
LUCIANA TOMA TRANSPUNE FRUMOSUL IN PICTURI SI IN SUFLETELE COPIILOR
Un articol din Transilvania Expres scris de
Ionela SOLOMON
A fost ceva ce intotdeauna a vrut sa faca - arta. Deseneaza si picteaza de cand se stie. A urmat cursurile Liceului de Arta din Pitesti, apoi Universitatea de Arta din Bucuresti, cu specializarea arta murala la clasa prof. dr. Ion Stendl. A participat de-a lungul anilor la diferite expozitii de grup, la festivaluri de arta, la diferite excursii de documentare in Grecia, unde a descoperit si a fost impresionata de frumusetea antica. A primit o bursa de studiu in Italia. Am putut vizita muzeele de arta din Venetia, Florenta si Roma, bisericile, palatele si fiecare strada, casa si gradina din Italia, care prind viata prin picturile si sculpturile ce se gasesc pretutindeni. O istorie plina de frumos, o tara minunata, a adaugat artista. Se caracterizeaza ca fiind o pata de culoare texturata, care vibreaza la fiecare simtire si atingere de frumos. O fire mult prea sensibila pentru viata de astazi
Corpul uman, o sursa de inspiratie
A descoperit peste tot unde a calatorit frumusetea si maretia artei. S-a lasat coplesita de Paris, cu aerul lui boem, cu zecile de cafenele, cu cozi la intrarea in muzee, cu mii de turisti. Un Paris al artei moderne, contemporane. Ma impresioneaza Apusenii plini de o liniste care te inspira si te face sa spui ca este locul unde intr-adevar esti fericit, povesteste artista. Atunci cand picteaza nu are o preferinta pentru un anumit suport, ci utilizeaza ceramica, sticla, hartia, panza etc. Considera ca pretutindeni in jur poate gasi o sursa de inspiratie: natura, florile, frunzele, cerul, obiectele din jurul nostru, o traire, o simtire, un sentiment, un cuvant... Imi plac florile si, de multe ori, ele apar in lucrarile mele. Corpul uman sau expresivitatea mainilor a fost o alta sursa de inspiratie, povesteste Luciana Toma.
I-am invatat sa iubeasca arta
Pe langa pictura este pasionata de design interior, pe care il considera tot o forma de arta.
Este o combinare de culori, stiluri, linii, e ca si cum ai picta un tablou mare, in care totul trebuie sa se armonizeze sau sa socheze, depinde de ceea ce urmaresti. Este nevoie de oameni care sa se preocupe de designul interior si, de ce nu, de artisti care simt cel mai bine armonia, admite interlocutoarea. Dincolo de preocuparile sale artistice, Luciana Toma face ceva ce putini artisti se incumeta: transmite dragostea pentru arta copiilor si ii ajuta sa o inteleaga. Imi place sa cred ca, intr-adevar, le-am oferit si i-am invatat sa iubeasca arta si sa isi dea seama ca poti transforma totul in jurul tau in arta, daca stii ce trebuie sa pretuiesti. A pornit totul de la o mamica ce si-a dorit ca fetita ei sa inteleaga ce este arta, sa isi dezvolte un vocabular in domeniu, sa isi formeze mana in studiul desenului si sa simta puterea culorilor, sa vada cum prind viata pe un suport si chiar in viata noastra. Consider ca suntem un grup de mici artisti care ne dezvoltam impreuna, ne jucam, desenam, pictam, modelam, facem colaje, haine, bijuterii si multe alte lucruri. Organizam expozitii personale sau de grup, atunci cand reusim sa facem rost de cate un spatiu, ne cunoastem intre noi, discutam. Mai presus de toate, ei isi dau seama ce inseamna frumosul. Iar eu privesc cum cresc alaturi de mine, plini de culori, de linii si pete. Iar bucuria lor se citeste... intr-un zambet, afirma Luciana Toma.